Deci am fost sambata trecuta la Sonisphere Festival. Da, inceput neinspirat. Go screw a pidgeon. Ba a fost GENIAL.
Sa incep cu inceputul ca nu-s oligofren.
La inceput au urcat Vita de Vie. Deci Vita a avut un noroc cretin cu sensul ca cei care organizeaza Sonisphere i-au trecut ca numar participant, nu ca opening act. Anyway, asta nu conteaza, esentialul consta in performanta lor pe scena. Deci, cand eu stateam jos pe asfalt, ma pregateam sa fiu in forma pentru cand incepe. Deodata aud o voce care spune “Vom canta niste melodii mai vechi bla bla”. Si cand ma ridic e Despot pe scena. What the fuck, era goala acu’ 2 minute. Ma rog, desi nu am stiut decat 2 melodii din alea pe care le-o cantat, au bagat energia in mine.
And now the main players: Au urmat Anthrax. Cand au urcat Anthrax eram in picioare, si in picioare am ramas pana la sfarsit. Energia lui Belladona nu te lasa sa iei o gura de aer. TREBUIA sa te misti cu el. Ian, Bello si Benante au rupt chitara/bassul/tobele in asa hal incat faceai headbang involuntar. Ca sa nu mai zic de solo-urile nebune a lui Caggiano, care desi abia se auzeau au fost destul incat sa ma faca sa ma doara varfurile degetelor si sa vreau sa ma duc urgent acasa sa mai repet sa ajung la nivelul lui. Desi nu asteptam Anthrax cu sufletul la gura, au fost mult peste nivelul asteptarilor mele si m-am distrat ingrozitor.
Ei, acuma au urmat razboaiele sfinte. As in Holy Wars… The Punishment Due. Pentru cei ce nu cunoasteti, vreau sa spun ca au urcat Megadeth pe scena. Jumate din grupul cu care eram ziceau la inceput ca Megadeth e “meh” cand eu cu Calin asteptam cu sufletu la gura. La sfarsit toti au zis “FRATE CAT DE TARI IS!!!”. Cred si eu, setlistul a fost de-a dreptul incendiar. Incepand in forta cu Holy Wars, Hangar 18 si Headcrusher si terminand la fel de in forta cu Peace Sells, Hook in Mouth si cu un reprise la Holy Wars. Mi s-au miscat pletele prin aer incontinuu. Au fost pur si simplu genial. Drover a batut impecabil, Ellefson a terorizat bassul, Broderick si Dave Mustaine au bagat niste solo-uri de ramaneai pur si simplu tampit si ca sa nu mai zic de vocea unica a lui Dave si de forta lor ucigatoare ca cvartet metãl. Deci eu personal nu pot exprima cat de geniali mi s-au parut. Dave nu prea a avut chef de vorba, dar au dat un randament uimitor.
Apoi Slayer… Slayer… Meh… Slayer… Nu zic ca Slayer nu e culeanu, dar singura chestie stresanta a lor e ca toate melodiile incep OMG si evolueaza intr-un macel de trem picking si de tobe violate. Ca sa nu mai zic ca solourile lui Hanneman si King nu sunt tocmai geniale. Totusi, sincer m-as fi distrat teribil si la Slayer daca nu eram complet rupt dupa Megadeth. Pe la mijloc au bagat un South of Haven si la sfarsit au bagat un Raining Blood la care pur si simplu NU AM PUTUT sa nu ma misc fiindca alea sunt intr-adevar mult prea tari. Anyway…
Moving on to the main act of the season. You know ‘em, you love ‘em (if not, you have serious problems), you bang your head to them, it’s FUCKING METALLICA! Mi s-au parut mai buni decat acu’ 2 ani. Filmul de la inceput cu The Ecstasy of Gold pe fundal o captivat pe toata lumea si deodata o intrat pe scena incepand brusc Creeping Death. O fost un fel de “FUCK THAT, LISTEN TO US!”. Intr-adevar, mi-au zburat pletele in toate directiile, mai ceva ca la Megadeth. Nici acuma nu si-o revenit muschii mei de la gat, ca sa nu mai pomenesc de mosheala care o fost la Disposable Heroes si All Nightmare Long la care efectiv era sa raman fara dinti (mersi, Razvan) si la care Zmonky era sa fie calcata in picioare. Mi-a placut faza de la Encore cand ne-au pus sa ghicim dupa ce trupa urmeaza sa faca ei cover si toata lumea a urlat Diamondhead, si era Queen. Meh, YOU IZ TRICKED US! Oricum, nu am putut sa vorbesc 3 zile la cat am urlat versuri in special la ultima melodie cand publicu urla “SEEK AND DESTROY!!!!!!” asa tare ca nu se mai auzea trupa. In orice caz, au facut un show incredibil in care toti au fost in centrul atentiei. Vocea lui James a rasunat in tot Bucurestiul cred, solo-urile lui Kirk au facut ravagii la tempo-ul crescut la care au cantat, Lars a batut asa de bine de nu mi-o venit sa cred ca poate el sa bata in halu asta de fain cand el inainte facea numai tc pf tc pf ca sa nu mai zic de felul in care a rupt bassu Roberto Augustin Miguel Santiago Samuel Trujillo Veracruz (na, ma dau mare ca-i stiu numele complet).
Dupa concert era o imagine extrem de dezolanta. Farfurii si pahare de plastic macelarite peste tot, de la gratare iesea un fum de acoperea tot sectoru’, lumea se impingea sa iasa, ziceai ca o fost bombardament. Si sa nu uit de faza din pauza dintre Vita si Anthrax cand un avion a trecut epic de aproape de Romexpo, de credeam toti ca o sa se prabuseasca acolo. O HAI, OSAMA D:!
Anyway, daca mai vin astia o data in Romania, mai trec pe acolo INDUBITABIL! Vin odihnit bine inainte totusi, poate de data asta nu ma mai ia somnul in mijlocului solo-ului de la One. Eh well…